Istoria localităţii Finteuşu Mare este strîns legată de istoria Ţării Chioarului şi a pamîntului străbun transilvan, acest templu al făuririi şi continuităţii românilor. Aici s-a născut poporul român, aici s-a format, aici sub glie işi dorm somnul de veci străbunii străbuniulor săi, aici este leagănul existenţei sale milenare, aici în această ţară de-a pururi românească.
Satul Finteuşu Mare este atestat documentar în anul 1205, cînd regele Andrei al II-lea al Ungariei dă drept de proprietate asupra pădurii “Keikus” (Chechişul de azi) şi :Fentews” (Finteuşul de azi), luiToma din familia Hont comitele Sătmarului. Aceste două păduri aparţineau anterior obştii româneşti a Cîndeştilor.
Satul Finteuşu Mare este aşezat în sudul judeţului Maramureş, şi aparţine administrativ de oraşul Şomcuta Mare, sat pur românesc şi ortodox.
Spre sfirşitul primului razboi mondial, cînd pe cîmpul de bătaie mai cădeau români chioreni plecaţi la razboi, cînd situaţia social economică şi politică a românilor din Transilvania era incertă, cînd visul milenar al româ
nilor, unitatea de neam şi teritoriu, nu era infăptuită, dar era aşteptată cu multă nădejde, şi cu credinţa că se va infăptui odată cu sfirşitul războiului, un grup de trei intelectuali ai satului, preotul Valer Dragoş, învăţătorul Gavril Bogdan, directorul şcolii şi învăţătorul Nistor Dragoş au avut iniţiativa infiinţării Corului Plugarilor din Finteuşu Mare, sub deviza - “Ne-am unit inimnile, gîndurile şi glasurile pentru a proslăvi prin cîntec neamul românesc şi pe Bunul Dumnezeu”.Corul susţine primul concert la 1 Decembrie 1918 în Şomcuta Mare, centrul districtului Chioar, unde românii erau adunaţi cu mic cu mare, şi aşteptau cu înfrigurare veşti de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde trebuia să se ia hotărirea de făurire a României Mari. Cînd, în sfîrşit , s-a anunţat consfinţirea Marii Uniri, din piepturile finteuşenilor conduşi de dirijorul Nistor Dragoş, au izbucnit acordurile cîntecului de atîţia ani zăgăzuit “Pe-al nostru steag e scris unire” şi alte cîntece adecvate momentului.
Istoria satului va fi de acum înainte legată de evoluţia acestei formaţii valoroase, care şi-a pus amprenta pe întreaga activitate desfăşurată aici.
De-alungul anilor, Corul din Finteuşu Mare, se va lansa într-o misiune artistică şi educaţională permanentă, aşezînd în repertoriul lor cîntece care vizau renaşterea şi menţinerea în conştiinţa poporului a dragostei de neam şi tară. In repertoriul lor de cinste se aflau cîntecele: “Românul”şi “Cisla” de Ciprian Porumbescu, “Dorul Ardealului” de Aurel Popovici, “Resunetul Ardealului” de Ion Vidu, “Marşul lui Tudor”de Aurel Popovici, “Pui de lei”de Ionel Brătianu, “Ceasul rău” de Izidor Vorobchievici etc. Cu un asemenea repertoriu şi cu o pregătire serioasă apar succesele recompensate cu locurile II si I pe judeţul Satu Mare.
La orizont apar norii hidoşi a celui de al II-lea război mondial, bărbaţii sunt încorporaţi şi duşi pe front, mulţi rămînînd să-şi doarmă somnul de veci în stepele ruse la Cotul Donului, sau în munţii Tatra. Partea de nord-vest a pămîntului transilvan este cedat Ungariei hortiste prin Dictatul de la Viena. Toate acestea au dus la încetarea activităţii corurilor din zonă, dar Corul din Finteuş a făcut excepţie mutîndu-şi activitatea în biserică unde autorităţile hortiste n-au intervenit cu brutalitate.
La sfîrşitul anului 1944 satul este cuprins de mare tristeţe, învăţătorul şi dirijorul Nistor Dragoş trece în eternitate la vîrsta de 54 de ani, Finteuşul şi Chioarul pierd pe unul din cei mai devotaţi învăţători. Se credea că odată cu dispariţia învăţătorului activitatea corală din Finteuş va înceta şi peste toate se va aşterne uitarea.
În anul 1945 pe catedra rămasă vacantă vine la Finteuş, învăţătorul Gheorghe Pop absolvent de şcoală normală în refugiu la Timişoara, unde şi-a hrănit sufletul la vestita mişcare corală bănăţeană, îndrăgostindu-se de nemuritoarele creaţii corale ale lui Ion Vidu. Bărbat cu o prestanţă şi eleganţă deosebită, dotat cu voce extraordinară şi cu mare putere de muncă, transformă corul bărbătesc în cor mixt, pentru a putea pune în scenă creaţiile lui Vidu, „Negruţa”, „Resunet de la Crişana”,”Din şezătoare”.
În 7 februarie 1947 corul susţine un concert la inaugurarea Căminului Cultural „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, iar în 1950 este distins cu premiul I pe judeţul Satu Mare.
În 1951 împreună cu un grup de iniţiativă intervin la oficialităţile locale ale timpului şi încep construcţia unui edificiu care să adăpostească şcoala şi căminul cultural.
În 1953 are loc la Bucureşti Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, iar cinstea de a reprezenta judeţul la această manifestare i-a revenit Corului din Finteuş.
In 1967 cu un an mai devreme are loc aniversarea a 50 de ani de activitate a corului, prilej cu care s-a inaugurat sala căminului cultural.
Multiplele atribuţii pe care le primeşte învăţătorul Gheorghe Pop, l-au determinat să antreneze în activitatea dirijorală pe Roman Sadoveanu cu care conduce corul în paralel.
În 1968 are loc prima filmare a corului în cadrul emisiunii „Vetre folclorice”, Ţara Chioarului.
În perioada 1972-1976 îl găsim la conducerea corului pe învăţătorul Valeriu Coteţi.
Era o perioadă în care nu s-au obţinut succese marcabile lucru care a făcut ca în 24 august 1976 să fie adus la cîrma corului profesorul Valentin Băinţan care a condus corul pînă în noiembrie 2003, 27 de ani de muncă, succese şi satisfacţii. S-au început repetiţii serioase, de multe ori cîte trei pe săptămînă, cu abordarea unui repertoriu pretenţios dar extraordinar, cu succese răsunătoare la festivalurile şi concursurile naţionale de gen, dar şi cu participări şi schimburi culturale cu coruri de peste hotare, cu colaborări şi întîlniri cu oameni de cultură din plan judeţean şi naţional.
În 8 aprilie 1978 vine în Maramureş poetul Adrian Păunescu pentru a selecta formaţiile artistice pentru emisiunea „Antena vă aparţine”. Ne ascultă, şi la un moment dat spune că....toate cîntecele sunt asemănătoare cu ale celorlalte coruri, şi că nu este interesant să asculte cîntece slabe interpretate bine,.... In acel moment primul secretar al judeţului ne roagă să cîntăm ce cîntăm noi cînd suntem singuri. Dirijorul dă tonul şi din piepturile noastre răsună „Treceţi batalioane române Carpaţii”. A fost momentul crucial al relansării vechilor cîntece patriotice pe posturile de radio şi televiziune, care în scurt timp devin şlagăre naţionale, iar finteuşenii devin promotorii vechiului cîntec patriotic în plan naţional.
Un punct de referinţă îl constituie colaborarea cu Centrul Universitar din Timişoara care a început în aprilie 1987.
Datorită calităţilor vocale şi interpretative mulţii compozitori ne-au scris
şi dedicat piese pentru interpretare: Gh. Dumitrescu, „Zimbrul Maramureşului, Ioan D. Chirescu „Românul înveci nu piere”, Liviu Borlan, „Pînă cînd o inimă mai bate”, Dacii şi noi”,”Forţa noastră”, „Florile a florilor”, Constantin Arvinte „Marea sărbătoare a patriei”, şi „Pribeagul”, au mai scris piese pentru cor, Emil Gavriş, Zaharia Popescu, Mircea Neagu.
In această perioadă corul a obţinut locul I la toate ediţiile Festivalului Naţional „Cîntarea României”, marile premii la festivalurile naţionale „Ciprian Porumbescu”, de la Suceava, „Ion Vidu” de la Lugoj, „Dumitru Gh. Kiriac” de la Piteşti. Am realizat schimburi culturale cu formaţii corale din Ungaria, Polonia, Ucraina, Republica Moldova.
Din 30 noiembrie 2003 conducerea corului este preluată de prof. Andrei Dragoş care promovează proiectul „Cîntec din sufletul neamului”concert coral de cîntece patriotice, prelucrări din folclor, cîntece religioase şi colinde. Din 2003 pînă în prezent corul a susţinut concerte la Iaşi, Putna, Baia Mare, Borşa, Satu Mare, Oradea, Cluj Napoca, Bucureşti, Deva, Tg.Jiu, Turnu Severin, Timişoara, Urdari, Turceni, Tăşnad, Gherla, şi la manifestări care au avut loc în plan judeţean. Corul a susţinut concerte în comunităţile de români din Paris, la Catedrala Sfinţii Apostoli „Mihail, Gavril şi Rafail”, la Ambasada României şi Centrul Cultural Român din Paris, la Toulous-Franţa, la Milano, Torino şi Roma, în Arganda şi Alcala de Henares-Spania, în Domul din Salzburg, la Cornaux în Elveţia.
Corul organizează anual Festivalul Coral „Valentin Băinţan”. În 6 decembrie 2010 cu ocazia unui concert în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara corul primeşte Diploma Honoris Causa pentru întreaga operă dedicată spiritului daco-roman întru înveşmîntarea gloriei istorice a poporului nostru în strălucirea muzicii, iar în 15 decembrie 2010 corul este distins cu diploma şi trofeul „10 pentru România” pentru perseverenţă şi promovarea dragostei de neam şi ţară prin vechiul cîntec patriotic. În 1 octombrie 2011 corul primeşte din partea Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, Diplomă de excelenţă pentru promovarea culturii naţionale prin cîntec.
